Draga mama…
Apreciez la tine efortul si dedicatia cu care in pofida la toate necazurile vietii ai fost mereu acolo pentru noi, la bine si la rau.
Am invatat de la tine ca viata nu e corecta si trebuie sa dai din coate ca sa-ti faci loc.
Te iubesc pentru ca esti mama, esti cea care a stat langa mine de fiecare data cand eram bolnav sau nu-mi reuseau temele, esti cea care m-a aparat mereu cand mai nimeream in necazuri si cea pe care am incercat sa o fac sa fie mandra de mine.
As fi avut nevoie de mai multe discutii, inclusiv in contradictoriu, productive, despre emotii, despre oameni, despre viata in general…
Mi-as fi dorit sa stiu ca o sa pleci atat de repede si ca nu o sa mai fie acel “la anul” sau “la pensie” si poate as fi incercat sa ma bucur de prezenta ta mai mult.
Iti reprosez si te urasc pentru ca nu ai zis cat de rau iti e, pentru ca nu mi-ai cerut ajutorul, pentru ca nu ai vrut sa mergi la spital, pentru ca si atunci in momentele cele mai grele ai incercat sa ma protejezi de noutati rele.
Te iert pentru ca poate nu ai fost mama ideala in anumite privinte, dar ne-ai iubit si crescut asa cum ai putut, tu, acel copil orfan care s-a luptat toata viata.
Ma iert pentru ca nu am fost acolo, nu am fost cand ti-a fost dor, nu am fost cand ai avut nevoie de ajutor, cand nu te simteai bine.. nu am fost acolo cand ai murit si cand te-au bagat in pamant.